Bani în plus pe lângă pensie pentru mulți români. Se schimbă legea și primești compensări
Pensionarii români se bucură de o serie stufoasă de privilegii pe care ar fi bine să le aibă în vedere, mai ales că toate acestea au mulți bani în spate. Din păcate, cele mai multe rămân neglijate și nici nu se bucură de echivalentul lor în bani, până acum.
Un nou proiect ajuns în această săptămână în dezbaterea Senatului speră să soluționeze o problemă mai veche. Este vorba de faptul că foarte mulți dintre pensionarii români, deși beneficiază de călătorii cu preț redus pe o serie stufoasă de mijloace de transport, mai ales cu trenul, nu se bucură de ele. În acest context, ar fi normal ca acei bani să fie compensați și trimiși către cei care nu au profitat de beneficiul cu pricina. Ideea nu este nouă, un proiect de lege din 2015 având în spate o inițiativă similară a trecut de Senat la acea vreme, dar între timp nu s-a bucurat de votul decisiv al deputaților.
Citește și: Pensiile se măresc de câteva ori: primii bani deja s-au virat, urmează și alții
Se schimbă legea pentru pensionarii români
Noul proiect legislativ își propune să modifice Legea nr. 147/2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern. Inițiativa a ajuns în prima parte a acestei săptămâni în Parlament, iar modificările propuse vor da pensionarilor posibilitate compensării în bani a călătoriilor cu preț redus la care au dreptul.
„Călătoriile care nu au fost efectuate în cursul anului vor fi compensate în bani, care vor fi viraţi beneficiarilor odată cu plata primei pensii a anului următor”, apare, mai exact, în textul viitoarei legi. Cu alte cuvinte, dacă legea va fi promulgată și publicată în Monitorul Oficial în înainte de finele acestui an, luna ianuarie va veni cu bani în plus la pensie pentru mulți dintre pensionarii români, marea lor majoritate.
Citește și: De ce sunt românii săraci de tineri până la bătrânețe: cea mai mare greșeală se face la 30 de ani
Cum se calculează banii în plus la pensie
„Iniţiativa legislativă vine în sprijinul persoanelor vârstnice, acestea confruntându-se cu o multitudine de probleme, cele mai importante fiind legate de nivelul scăzut al veniturilor. Pe lângă aceasta, pensionarii se mai confruntă şi cu un grad de sănătate precar, lipsa medicamentelor, asistenţă socială slabă”, își motivează inițiatorii propunerea.
Este important de reținut că inițiativa la momentul de față este în stadiu de proiect. Înainte să își facă simțite efectele în piață, trebuie să parcurgă circuitul legislativ, să fie promulgată de președintele României și publicată în Monitorul Oficial.